Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere
În primele şase luni ale acestui an, în judeţul Braşov s-au produs 173 de accidente rutiere grave, în scădere faţă de perioada similară a lui 2015, când se înregistraseră 191. Chiar dacă aici se poate vorbi de o scădere, numărul oamenilor morţi pe şoselele Braşovului a fost considerabil mai mare anul acesta, 42 faţă de 27. Viteza excesivă sau neadapată la condițiile de drum, conducerea sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori de accidente de circulație. De asemenea, abaterile comise de bicicliști, motocicliști, mopediști, căruțași și indisciplina pietonală determină producerea de evenimente negative pe șosele.
Mulți dintre conducătorii de vehicule pe două roți, dar și pietonii, își cresc singuri riscul de implicare în accidente rutiere, ignorând regulile de circulație sau căutând, pentru a scurta drumul, variante riscante.
Din aceste motive, Tineretul Social-Democrat Braşov a ales să se implice într-o campanie care se adresează participanţilor la trafic, împreună cu Asociația Pentru Educație Și Siguranță Rutieră.
„Din păcate, foarte mulţi dintre cei care conduc periculos, sunt tineri. Aici nu ne trebuie neapărat o statistică, ne ajunge să vedem ce e pe străzi. Dar cum probleme au şi şoferii experimentaţi, am folosit şi vom folosi tot sloganul referitor la familia care îl aşteaptă pe conducătorul auto, acasă. Pentru că familia e reprezentată de soţi/soţ, copii, dar şi de părinţi. Durerea pe care o au de îndurat cei rămaşi în urmă din cauza unei imprudenţe, aparent mici, este enormă.
Vom fi prezenţi în punctele sensibile ale judeţului, acolo unde s-au produs mai multe accidente. Vom insista şi noi cu regulile de normalitate, cum sunt respectarea limitei legale de viteză, mai ales în interiorul localităţilor, evitarea condusului sub influenţa alcoolului, etc.
Punctul culminant al colaborării TSD Braşov cu Asociația Pentru Educație Și Siguranță Rutieră, va fi în data de 21 septembrie, când este „Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere ( EDWARD – The European Day Without A Road Death)”, aşa cum a fost fixată de către Reprezentanții Comisiei pentru Siguranța Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene împreună cu cei ai Organizației Europene a Poliției Rutiere TISPOL”, declară Horia Stancu, preşedinte TSD Braşov.
Sursa: Transilvania365
Bloguri de stânga din Braşov