„Am fost sunat de mai mulţi colegi de-ai dumneavoastră pentru a fi întrebat ce se întâmplă în interiorul organizaţiei. Vreau doar să vă asigur că este linişte în PSD Braşov şi se munceşte pentru programul de guvernare şi pentru a sprijini toate proiectele care sunt în interesul cetăţenilor şi pe care ni le-am propus ca partid. De altfel, precum aţi văzut, am şi dat semnalul că vom sprijini orice proiect, orice iniţiativă, indiferent de culoarea politică, atâta timp cât se respectă prevederile legale”, a declarat președintele PSD Brașov, Marius Dunca.

Acesta susţine că deja a dovedit că doreşte rezolvarea problemelor comunităţii, de aici şi întâlnirea cu viceprimarul Costel Mihai,  pe tema termoficării, „iar acum aşteptăm sa vedem următorii paşi pentru înfiinţarea acelui serviciu public prin care vor fi furnizate apă caldă şi căldură”.

„Trebuie să fim responsabili. De când sunt preşedinte militez pentru comunicare şi colaborare între partidele politice, sprijinirea proiectelor necesare. Culoarea politică trebuie lăsată la o parte atunci când e vorba de sănătatea şi confortul cetăţenilor. Sigur, putem avea discuţii, opinii, dezbateri, dar cetăţenii nu trebuie să sufere dacă există orgolii politice. Ne-am asumat şi le-am cerut cetăţenilor să ne voteze, este de datoria şi responsabilitatea noastră să le respectăm drepturile fundamentale şi esenţiale. Aşa facem şi în cazul aeroportului, despre care vă spuneam  de curând că îl sprijinim pe orice căi, numai să-l vedem făcut, iată, ne ţinem de cuvânt şi aici”, a afirmat Dunca.

Sursa: NewsBv

Tagged with:
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Weight lossCZ RingsReverse Phone Lookuphow to lose weight fast